BLACKPRINT: Domnule Ehling, Collegium Academicum din Heidelberg deschide noi orizonturi în crearea unui spațiu de locuit accesibil tuturor, autogestionat și adaptat cerințelor viitorului. Cum a apărut această misiune și ce v-a atras în mod special la acest proiect?

Frederik Ehling: Punctul de plecare al proiectului a fost un grup de studenți care trăiau ei înșiși situația tensionată de pe piața locuințelor și care au decis, din acest motiv, să abordeze problema în mod colectiv. Cu această atitudine au pornit la drum și, în cadrul Expoziției Internaționale de Construcții aflate atunci la început în Heidelberg, au organizat un atelier cu diferite birouri de arhitectură, pentru a‑și ordona ideile și a concretiza primele obiective. Studenții nu aveau un caiet de sarcini finalizat, așa cum are un investitor, ci trebuiau mai întâi să afle ce își doresc cu adevărat. În cele din urmă, grupul ne‑a ales pe noi, pentru că „chimica” a fost bună și expertiza noastră se potrivea. Împărtășeam multe dintre abordările participative, comunitare și durabile ale grupului.

La aceasta s‑a adăugat proiectul de cercetare al lui Hans Drexler, fondatorul DGJ, privind construcțiile integrale din lemn, fără metal, bazate pe îmbinări tradiționale de tâmplărie, care pot fi realizate durabil fără elemente metalice, folosind exclusiv cepuri și dibluri din lemn. Sistemul său constructiv se numește „Open Architecture”. Această idee constructivă a convins grupul. Din acel moment am dezvoltat împreună, pas cu pas, proiectul de construcție.

BLACKPRINT: Care au fost apoi pașii decisivi pentru dezvoltarea conceptului de proiect?

Frederik Ehling: În primul rând, am formulat, în numeroase alte ateliere împreună cu grupul, cerințele concrete și le‑am consemnat într‑un caiet de sarcini. Prescripțiile existente pentru schemele de finanțare – cum ar fi maximum patru persoane per apartament de tip WG sau minimum 14 m² per cameră – ne‑au ajutat, de asemenea, să structurăm conceptul. În strâns dialog cu studenții, am dezvoltat mai întâi un prototip pentru un apartament de tip WG pentru patru persoane, care poate fi repetat de oricâte ori este nevoie. Pornind de la acest prototip a luat, în final, naștere o clădire pentru 176 de studenți, grupați în 46 de comunități de locuire.

Interesant este faptul că nu am proiectat geometria clădirii în mod clasic, pornind de la urbanism spre detaliu, ci invers: am început de la material, de la structură și de la nevoile reale de locuire și, pe această bază, am dezvoltat forma. Fațada din lamele de lemn mobile reflectă în exterior, în mod vizibil, această utilizare vie, aflată într‑o permanentă schimbare.

BLACKPRINT: Cum sunt structurate mai exact fiecare dintre comunitățile de locuire (WG)?

Frederik Ehling: Fiecare apartament de tip WG este alcătuit dintr-o zonă comună amplasată central, în jurul căreia sunt dispuse spațiile individuale și zonele sanitare. Spațiile individuale sunt formate din două părți: o zonă de nucleu fixă, cu pat, dulap și birou, și o zonă flexibilă, cu o suprafață de 7 metri pătrați, care poate fi deschisă, separată sau reconfigurată după dorință. Pereții interiori pot fi mutați sau completați în regie proprie, astfel încât fiecare WG își poate negocia singură necesarul de spațiu, modul de utilizare și configurația spațială.

BLACKPRINT: Construcția din lemn, principiile economiei circulare, strategiile low-tech și un grad ridicat de prefabricare joacă un rol decisiv în acest proiect. Cum evaluați aceste aspecte în ceea ce privește tema sustenabilității?

Frederik Ehling: Clădirea este o structură scheletală realizată din elemente prefabricate din lemn, cu o înălțime de câte trei metri și o lungime de până la doisprezece metri. Acest mod de construire nu permite doar compartimentări flexibile ale spațiului, ci asigură și o eficiență ridicată în utilizarea resurselor. Datorită monomaterialității pe bază de lemn, construcția poate fi dezasamblată pe tipuri de materiale omogene, reutilizată și, astfel, integrată în circuitul materialelor. Am evitat în mod deliberat sistemele compozite, pentru a nu îngreuna demontările ulterioare. Betonul armat este utilizat doar punctual, în placa de la sol și în cursivul exterior folosit ca cale de evacuare. În acest fel, sistemul combină strategiile ecologice privind materialele cu o capacitate ridicată de adaptare și cu un mod de construire care este econom cu resursele și durabil.

BLACKPRINT: Considerați construcțiile din lemn drept o cheie a sustenabilității?

Frederik Ehling: Da, cu siguranță. Lemnul este ecologic, fixează CO₂ și poate fi demontat. Pentru noi, o construcție monomaterială este esențială: ea permite ca clădirile să poată fi adaptate, reciclate sau reutilizate cu ușurință mai târziu. Prefabricarea modulelor scurtează considerabil timpul de execuție și reduce, în același timp, consumul de energie și materiale pe șantier. În combinație cu sistemul nostru de îmbinări din lemn fără metal, „Open Architecture”, cu soluții low-tech bine gândite și cu o flexibilitate maximă, a rezultat o clădire care este durabilă atât din punct de vedere ecologic, cât și funcțional. În contrapondere, a existat o fază de planificare mai lungă, în care toți cei implicați au participat în mod intensiv. Totuși, acest efort suplimentar s-a dovedit a fi rentabil datorită calității semnificativ mai ridicate a implementării și gradului mare de satisfacție al utilizatorilor.

BLACKPRINT: Și cum stau lucrurile în privința costurilor de realizare?

Frederik Ehling: Prescripția a fost o chirie „caldă” de 270 € pe cameră. Am reușit să atingem acest obiectiv, deoarece proiectul a fost realizat acoperindu-și costurile, dar fără profit. Costuri suplimentare minime apar doar în cazul unui nivel de echipare mai ridicat. Per ansamblu însă, sistemul este practic neutru din punct de vedere al costurilor. În același timp, convinge și standardul energetic, deoarece clădirea este aproape la nivel de casă pasivă, astfel încât încălzirea este necesară doar câteva zile pe an. Acest lucru demonstrează că o construcție responsabilă din punct de vedere economic și ecologic este realizabilă.

BLACKPRINT: Și cum evaluează locatarele și locatarii clădirea în prezent?

Frederik Ehling: Există două niveluri. Pe de o parte, clădirea a fost analizată în cadrul programului de cercetare „Variowohnungen” al Institutului Federal pentru Cercetare în Domeniul Construcțiilor, Urbanismului și Spațiului (BBSR), ca unul dintre aproximativ douăzeci și ceva de proiecte, astfel încât rezultatele sunt documentate și prelucrate pe baze empirice. Pe de altă parte, se desfășoară un studiu psihologic pe termen lung, cu chestionarea locatarelor și locatarilor. Feedbackul direct este foarte pozitiv. Studenții apreciază în special posibilitatea de a configura activ compartimentarea spațiului. La început a existat o reținere considerabilă în ceea ce privește protecția la zgomot. Însă, după câteva teste, locatarele și locatarii au putut constata direct, la fața locului, cât de bine funcționează construcția. Pereții sunt aproape comparabili cu pereții obișnuiți de gips-carton. O studentă a mutat peretele flexibil de nu mai puțin de unsprezece ori într-un an, în funcție de necesități și de modul de utilizare! În felul acesta, proiectul devine un laborator viu pentru locuirea comunitară și autodeterminată.

BLACKPRINT: Această flexibilitate este cu adevărat extraordinară. Într‑un anumit sens ați fost, așadar, un pionier…

Frederik Ehling: Da, absolut. Proiectul este un prototip pentru noi direcții în construcția de locuințe, cu un nivel ridicat de sustenabilitate și flexibilitate. În acest context am dezvoltat procedee și sisteme constructive care pot fi aplicate și în alte proiecte. Un demers similar am urmărit, de pildă, și în cadrul proiectului cooperativ „WohnWerk” din Mannheim sau în proiectul rezidențial „Gemeinsam Suffizient Leben” din Frankfurt pe Main. Și acolo, metoda de construcție din lemn fără îmbinări metalice ne‑a economisit mult timp de planificare și a permis realizarea unor planuri flexibile, scalabile.

BLACKPRINT: Ideea prefabricării în serie nu este, istoric vorbind, una nouă – abordări similare au existat deja pe vremea Bauhaus‑ului…

Frederik Ehling: Da, în urmă cu 100 de ani erau deja gândite concepte similare. După anii 1960 și 1970 însă, imaginea construcțiilor în serie s‑a deteriorat considerabil. Între timp am evoluat și am învățat din greșelile făcute atunci. Astăzi putem dezvolta mai departe ideea, cu materiale noi și strategii durabile, și o putem adapta la nevoile actuale de locuire.

BLACKPRINT: Pe lângă formele de locuire comunitară, DGJ realizează și alte tipuri de proiecte. Ce anume leagă aceste proiecte între ele?

Frederik Ehling: Arhitectura este pentru noi întotdeauna un joc de interacțiune între aspecte ecologice, economice, sociale și culturale, care trebuie să funcționeze în echilibru. Pentru a ajunge acolo, gândim și lucrăm flexibil, participativ și durabil, cu un accent pus pe construcțiile din lemn, adecvarea materialelor și implicarea utilizatoarelor și utilizatorilor. Factorul sustenabilitate îl considerăm în acest context ca fiind ne-negociabil.

Pentru performanța pe ciclul de viață al unei clădiri este însă decisivă mai puțin eficiența energetică – care între timp poate fi planificată bine – ci mai ales structura în sine. Lemnul joacă aici un rol central. Dar materialul, de unul singur, nu este „gamechanger-ul”; la fel de importante sunt suficiența, cerințele de utilizare și stabilirea priorităților. În acest sens nu acționăm însă niciodată în mod dogmatic! Important este să acționăm corect asupra marilor „pârghii”, iar restul de 20 % poate fi acceptat ca un compromis. Doar astfel se poate obține o adevărată sustenabilitate.

BLACKPRINT: În ciuda crizei actuale de locuințe, mai ales în orașele universitare, astfel de concepte sau unele similare sunt rareori puse în practică. Ce factori împiedică acest lucru?

Frederik Ehling: Există, probabil, mai multe motive. Pe de o parte, în multe instituții domnește o anumită inerție, astfel încât schimbările sunt acceptate doar lent. Pe de altă parte, lipsește adesea experiența cu noile tipuri de construcții, iar capacitățile de producție pentru sisteme modulare sau flexibile din lemn sunt limitate. În plus, procesele participative sunt consumatoare de timp.

Pentru studenți a fost mai ușor, deoarece au putut investi multă implicare fără a fi nevoie să calculeze costuri de muncă. În cazul dezvoltatorilor imobiliari clasici, astfel de procese sunt mult mai greu de implementat, deoarece timpul, bugetul și riscul sunt mult mai strict limitate. În principiu însă, este realizabil.

BLACKPRINT: Și ce este necesar pentru a promova în continuare construcțiile durabile?

Frederik Ehling: Pe lângă inerția instituțională, în special faptul că costurile ecologice nu sunt adesea incluse în calcule frânează progresul. Din acest motiv, metodele de construcție pe bază de materiale minerale par, pe termen scurt, mai ieftine și sunt considerate de mulți drept o soluție sigură. Pentru a ancora mai puternic construcțiile durabile, este nevoie, așadar, de exemple practice convingătoare și de curajul de a merge pe căi noi. Numai astfel se poate demonstra că formele de locuire flexibile, durabile și participative sunt realiste și viabile din punct de vedere economic!